Sistemul Global de Poziționare (GPS) este format dintr-un grup de 32 de sateliți ce survolează orbita planetei. Acest sistem a fost inițiat și realizat de către Ministerul Apărării al Statelor Unite ale Americii. Sistemul GPS permite identificarea exactă a poziției geografice (coordonatele geografice) a unui obiect pe suprafața Pământului, cu condiția ca acesta să fie echipat cu un dispozitiv ce are în componență un receptor GPS.

Pentru o identificare mai rapidă și mai precisă a poziției geografice, noile generații de echipamente utilizează tehnologia GNSS (Sistemele Satelitare de Navigaţie Globală). Această tehnologie presupune faptul că echipamentul este capabil să utilizeze, concomitent, mai multe sisteme satelitare: GPS – american (32 de sateliți), rusesc – GLONASS (23 de sateliți), european – GALILEO (9 sateliți), chinezesc – BEIDOU (18 sateliți), SBAS, QZSS, DGPS, AGPS.

Principiul de funcționare al GNSS-ului are la bază utilizarea sateliților lansați pe orbita Pamântului pentru a putea efectua o localizare la sol. Efectuând o măsurare foarte exactă a distanței în linie dreaptă dintre un receptor GNSS și cel puțin 4 sateliți, se poate determina poziția oricărui punct de pe Pământ (latitudine, longitudine, altitudine).

Pentru determinarea poziției unui punct de pe suprafața terestră cu ajutorul sateliților sunt necesare trei distanțe (trei sateliți), întrucât metoda utilizată este cea a triangulației. În aplicațiile de localizare prin GPS este necesară și a patra distanță, pentru minimizarea erorilor de poziționare. Distanța dintre satelit și receptor se calculează prin cronometrarea timpului de care are nevoie semnalul radio să ajungă de la satelit la receptorul GNSS.

Știind faptul că semnalul radio se deplasează cu 300.000 km/s (viteza luminii), cronometrând timpul lui de propagare de la satelit la receptor se deduce astfel distanța dintre aceștia.

Cu un istoric de activitate de peste 18 ani, KTrack este una dintre cele mai solide, complexe și eficiente soluţii de monitorizare a flotelor auto de pe piață, fiind dedicată companiilor care deţin parcuri auto, dar și companiilor interesate de dezvoltarea de proiecte la cheie care implică flote auto.

Soluția de monitorizare a flotelor auto, KTrack, este dedicată tuturor companiilor care dețin vehicule, fiind utilizată pentru un management productiv și eficient al acestora. Această soluție permite gestionarea facilă și în timp real a consumurilor, alimentărilor și sustragerilor de carburant. Cu ajutorul acesteia sunt eliminate călătoriile efectuate în interes personal, programul de lucru este respectat, stilului de condus al șoferilor este monitorizat, sunt identificate abaterile de la rutele prestabilite, iar siguranța șoferilor și a mărfii transportate este asigurată.

Echipamentul instalat pe autovehicul colectează date de la rețeaua satelitară prin intermediul antenei GNSS. Pe baza acestor informații echipamentul efectuează local anumite calcule și transmite datele către server-ul central, în vederea stocării și prelucrării acestora. Aplicația de monitorizare prelucrează aceste date și le afișează sub forma unor rapoarte.

Pentru funcționarea în parametrii optimi a aplicației de monitorizare KTrack, recomandăm utilizarea browserelor Mozzila Firefox, Google Chrome, Opera sau Safari. Aplicaţia de monitorizare KTrack este disponibilă atât pe tablete, cât și pe telefoane mobile (smartphones) care au un browser de internet.

Beneficiile KTrack:

– Siguranţa şi controlul permanent al vehiculelor, utilajelor şi şoferilor

– Gestionarea eficientă a flotei auto, controlul permanent al resurselor, minimizarea cheltuielilor și reducerea costurilor de întreţinere a vehiculelor

– Urmărirea activității vehiculelor și a șoferilor

– Rapoarte reale şi detaliate de activitate

– Evidența reviziilor, CASCO, RCA, ITP, vinietă, schimb de ulei, schimb de anvelope, accidente, atestate profesionale, vize medicale etc.

Nu este necesară instalarea unei aplicații dedicate. Aplicația KTrack este o aplicatie web-based și poate fi accesată de pe orice calculator, laptop, telefon (smartphones), tabletă etc., cu condiția să fie conectate la internet. Accesul în aplicație este securizat și se efectuează pe bază de user și parolă.

Aplicația KTrack pune la dispoziția utilizatorului două tipuri de hărți:

a) Harta României: este licențiată și conține informații detaliate la nivel de număr postal. Are o acoperire de peste 13000 de localități la nivel național, peste 167.000 km de drum public, vegetaţie, reţea hidrografică, puncte de interes: benzinării, mall-uri şi hipermarket-uri, muzee etc. Harta este actualizată la 6 luni.
b) Open Street Map (OSM) – este o hartă gratuită disponibilă la nivelul întregii lumi.

În pachetul de bază, fiecare vehicul este localizat la 15 secunde. În funcție de cerințele și specificul activității clientului, această periodicitate poate fi modificată. Totodată, pentru o precizie cât mai bună a distanței parcurse, echipamentul permite citirea și transmiterea parametrilor către server la schimbarea unghiului vehiculului, după efectuarea unei anumite distanțe sau la un anumit interval de timp.

Echipamentul de localizare are la bază o tehnologie hardware avansată ce permite identificarea locației vehiculului cu o precizie <3 m CEP.

 

În situația în care vehiculul se află într-o zonă fără acoperire GSM, echipamentul de localizare stochează toate informațiile în memoria proprie. În momentul în care vehiculul revine într-o zonă cu acoperire GSM, datele sunt descărcate automat în server, acestea fiind disponibile în aplicația KTrack.

 

Echipamentul de localizare permite preluarea informațiilor aferente vehiculului, direct din computerul de bord al acestuia, prin montarea suplimentară a unei interfețe CAN. În funcție de marca, modelul și anul de fabricație al vehiculelor, se pot prelua mai mulți parametri: consum real de carburant, nivel instantaneu de carburant, turație a motorului, kilometri parcurși, viteză de deplasare etc. Soluția CAN este compatibilă cu peste 1200 de modele de vehicule.

Prin instalarea unei sonde litrometrice suplimentare este posibilă detectarea nivelului instantaneu de combustibil din rezervor, dar și a alimentărilor și sustragerilor de carburant. Aplicația KTrack pune la dispoziția utilizatorului rapoarte detaliate cu privire la nivelul de carburant, alimentări și sustrageri de carburant. Totodată, aceasta permite importul fișelor de alimentări puse la dispoziție de către furnizorii de carburant (Petrom, OMW, Rompetrol, Mol, etc).

Soluția de monitorizare KTrack poate fi utilizată și în afara granițelor României, prin activarea pachetelor de date în roaming.

Echipamentul de monitorizare se montează în bordul vehiculului, astfel încât utilizatorul să nu aibă acces la acesta. În cazul în care echipamentul este deconectat, sistemul transmite o alarmă clientului.